RSS

Timpul la Sarmizegetusa Regia…

07 Iun

Se spune cã, poetul rus, Serghei Marshak, se afla la Londra si, dorind sã afle cât e ceasul cãci trebuia sã prindã trenul, a întrebat grãbit pe un trecãtor: “What is time?” (în loc de corectul “What time is it?”). La care rãspunsul a venit cu un calm accent britanic: “Dar, bineînteles, aceasta este o întrebare filosoficã. Sunteti sigur cã vreti sã mã întrebati pe mine?” G.J. Witrow, care relateazã întâmplarea, încheie astfel: de fapt întelegem perfect ce este timpul atâta vreme cât nu ni se cere direct sã si explicãm ce este el.

Animalele, se pare, trãiesc într-un continuu prezent. Doar omul distinge între trecut, prezent si viitor – “probabil ca rezultat al reflectãrii constiente asupra situatiei sale umane”, dupã cum noteazã G.J. Witrow (“The Nature of Time”, Holt, Rinehart and Winston, New York, 1972). Chiar si omul de Neandertahl, precursorul lui homo sapiens, îsi îngropa mortii, cu simtul acut al trecutului. Trebuie sã fii însã o minte sofisticatã ca Rousseau, ridicãtorul în slãvi a nobletei sãlbãticiei, ca sã detesti timpul si sã-ti arunci la gunoi ceasul cum a fãcut-o el!

Vechea civilizatie Maya era cea mai obsedatã de ideia timpului. Ei marcau zilele, lunile, anii, deceniile ca pe niste membri ai unei stafete gonind prin eternitate. O miscare rectilinie a timpului. Dar trebuie oare nemurirea sã fie exprimatã ca o dreaptã infinitã sau poate sã se manifeste ca o miscare ciclicã pe a cãror orbitã intrã si ies existentele individuale? O datã cu trecerea de la pãstorit la agriculturã, de la Abel la Cain, omul a început sã dea atentie mai mare ciclicitãtii naturii.

Asa ajungem la daco-geti. Erau “nemuritori” asa cum frumos spune Constantin Virgil Gheorghiu la începutul cãrtii sale, “Tatãl meu, preotul care s-a urcat la cer”. Deci întelegeau miscarea rectilinie a Universului real si metafizic. Dar inserau totodatã timpul vietii lor în ciclicitatea infinitã a naturii, cãci ei erau si agricultori. Cultivau grâul (ostasii lui Alexandru cel Mare, în expeditia lor împotriva getilor în anul 335 î.e.n., au trebuit sã-si facã drum prin lanuri cu lancea), desi nu abandonaserã total cresterea animalelor. Cresteau cai (caii getici au fost folositi de macedoneni “pentru îmbunãtãtirea rasei” lor cabaline, ad genus faciendum) si vaci (“strãmosii nostri beau mult lapte” – C.C. Giurescu, D.C. Giurescu: Istoria Românilor, Ed. Stiintificã, 1974). În acelasi timp beau si mult vin (ceea ce l-a îngrijorat pe Burebista). Viticultura, asa cum vom vedea într-una din descifrãrile calendarului de la Sarmisegetuza Regia, a întãrit si ea rolul ritmicitãtii ciclice în viata omului (calendarul se bazeazã tocmai pe lunile perioadei de vegetatie a viei din primãvarã pânã în toamnã, din echinoctiu în echinoctiu).

Aceastã fascinantã si profundã filosofie a culturii geto-dacice pentru cele douã fatete interactive ale timpului (al omului, numãrându-si zilele, si al zeului, cu mãsura infinitului), aminteste foarte bine de religii majore cum este Crestinismul. Dupã cum noteazã Mircea Eliade în “Istoria Credintelor si Ideilor Religioase”, dacii credeau în “dualitatea fundamentalã a omului si, totodatã în posibilitatea unei postexistente pur spirituale, consecintã a divinizãrii… Numerosi autori antici explicau curajul exceptional al tracilor în lupte [tocmai] prin convingerile lor eshatologice”.

Deci regele se poate adresa astfel vitejilor sãi: “De-ar curge sângele pârãu,/ Nebiruit e bratul tãu/ Când mortii-n fatã nu tresari!/ Si însuti tie-un zeu îti pari/ Când râzi de ce se tem mai rãu/ Dusmanii tãi cei tari” (George Cosbuc: Decebal cãtre popor). Iar viteazul, murind, sopteste cu aprindere cãtre Zamolxe: “Sã simt cã de suflarea-Ti suflarea mea se curmã/ Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!” (Mihai Eminescu: Rugãciunea unui dac).

Herodot afirma în secolul V cã tracii constituie poporul cel mai numeros dupã inzi. “Grecii recunoscuserã destul de devreme originalitatea si forta religiozitãtii trace. Diverse traditii localizau în Tracia sau în Frigia originea miscãrii dionisiace si o mare parte a mitologiei [lor] despre Orfeu” (Mircea Eliade, Istoria Credintelor si Ideilor Religioase). Regii se considerau, în termenii grecesti, coborâtori din Hermes, zeitate solarã. Nenumãratele prezente ale “Eroului Cavaler” cum îl numeste Eliade (sau “Cavalerului Trac”, cum îl numesc majoritatea), fac parte din acelasi context de venerare – a lui Apollo. Traditia greacã socotea Tracia ca tara lui Ares, dar Eliade crede cã Ares (zeul rãzboiului la greci) ar fi fost la traci mai întâi “un zeu al cerului, devenit apoi un zeu al furtunii si al rãzboiului”.

Sãpãturile arheologice au fost începute în muntii Orãstiei, dupã anul 1920, de cãtre D.M. Teodorescu si au fost continuate de cãtre Constantin si Hadrian Daicoviciu, care au publicat rezultatele în cartea lor, “Dacia de la Burebista la cucerirea romanã” (Ed. Dacia, 1971). Astfel au fost studiate cu amãnuntime sanctuarele de la Costesti si Sarmisegetuza si partial alte sanctuare, precum acelea de la Blidaru, Piatra Rosie si Fetele Albe.

Simbolismul acestor sanctuare este, cum subliniazã Mircea Eliade în mai multe rânduri, un simbolism celestic, urano-solar. Deoarece, asa cum noteazã Eliade (Images and symbols. Princeton University Press, New Jersey, 1991), “simbolul, mitul si imaginea constituie substanta însãsi a vietii spirituale”, monumentele de la Sarmisegetuza Regia si Costesti încorporeazã în mod evident în ele toate aceste trei elemente, al cãror cod urmeazã a fi descifrat. În acest sens vorbeste si Vasile Lovinescu în binecunoscutul sãu eseu “O icoanã crestinã pe Columna Traianã”, înglobând hermeneutica sacrã a geto-dacilor cu cea celticã (Stonehenge) într-un monoteism european de înaltã facturã care continuã sã intrige gândirea de astãzi (“quelques unes des plus sombres énigmes du monde moderne” – citat din René Guénon).

Dupã istoricul Iordanes, Deceneu i-a initiat pe daci în secretele astronomiei (planetele zodiacale, cele 346 stele ale cerului, mersul soarelui si lunii), pe lângã fizicã (pentru convietuirea în armonie cu legile naturii), moralitate, logicã si cunostinte practice (Mircea Eliade: Zalmoxis, the Vanishing God, University of Chicago Press, 1972).

La Sarmisegetuza Regia au fost identificate patru sanctuare rectangulare (cu câteva siruri paralele de coloane), douã sanctuare circulare si un disc solar. Ele par sã ilustreze tocmai functionalitatea acestor învãtãturi privind filosofia timpului cuprinsã sacerdotal si laic în termeni astronomici si calendaristici. Sanctuarul mare circular (V) este constituit din trei cercuri si are în centru o formatiune în formã de potcoavã. Cercul exterior cuprinde 104 blocuri de andezit. Al doilea cerc, lipit de primul, cuprinde 180 stâlpi grupati în 30 grupuri a câte sase stâlpi, grupurile fiind despãrtite prin blocuri. Al treilea cerc cuprinde 82 stâlpi de lemn (de fapt 68 stâlpi si 14 plãci ce ar putea constitui baza unei a doua categorii de stâlpi) si patru praguri asezate diametral opus (drept capetele a douã axe perpendiculare). Potcoava sanctuarului, ca o elipsã tãiatã cu un mic arc la bazã la douã treimi din lungimea ei, este formatã din 34 stâlpi si douã praguri asezate fatã în fatã. Axa micã a elipsei (lãtimea) potcoavei este egalã cu diametrul discului solar. Sanctuarul mic circular (VI) are 101 stâlpi si 13 lespezi despãrtitoare.

Invitãm cititorii la parcurgerea unor ipoteze si demonstratii, încântãtoare ca travaliu al mintii (dupã un oarecare efort de ingerare a elementelor tehnice), si impresionante pentru forta civilizatiei geto-dacice pe care o relevã. Dupã cum noteazã cercetãtorul Ioan Rodean, într-o entuziastã si foarte documentatã carte, poate uneori usor fantezistã dar nu lipsitã de numeroase idei pasionante si curajoase (Enigmele pietrelor de la Sarmisegetuza, Ed. Albatros, 1984), un prim element care frapeazã este folosirea formulei “triunghiului sacru”. Aceastã formulã veche din mileniul II i.e.n., inclusã în constructiile sacre la egipteni, indieni, caldeeni, greci si druizi, si teoretizatã de Pitagora (suma pãtratelor catetelor unui triunghi dreptunghic este egalã cu pãtratul ipotenuzei), a fost de obicei utilizatã pentru trasarea unghiului drept, prin mãsurarea de laturi de 3, 4 si 5 sau de 9, 12 si 15 (cãci 32 + 42 = 52 si 92 + 122 = 152). Numerele triunghiului sacru au fost ulterior încorporate si în alte constructii, precum catedralele evului mediu. Triunghiul sacru este prezent în Sanctuarul Mare pentru formarea unghiului drept al celor douã axe nord-sud si est-vest (raza celui de al treilea cerc, interior, este 9 iar raza primului cerc, exterior, este 12), precum si pentru constructia elipsei potcoavei.

În parantezã fie spus, formula triunghiului sacru, o caracteristicã permanentã a vechilor civilizatii, a pãrut unor cercetãtori entuziasti sã o gãseascã neasteptat în multe alte locuri ca o confirmare a nivelului ridicat de cunostinte ale geto-dacilor. Astfel, de pildã, folosind datele lui Andrei Vartic (Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice, Ed. Basarabia, Chisinãu, 1998) si unind vârful Omu (poate muntele sacru Kogaion având pe platou stânca Sfinxului) cu Sona (locul cu nume de rezonante vedice, de lângã Fãgãras, al piramidelor de pãmânt) si cu cetatea dacicã de la Racos, ei obtin pe hartã un triunghi dreptunghic cu vârful de 90o în Sona. De dragul acuratetei trebuie totusi mentionat cã Giurescu situeazã muntele Cogheonul între muntii Oslea, Godeanu, Tarcu si Retezat, identificându-l cu actualul munte Gugu (Giurescu, op.cit.).

Proportiile ideale ale corpului omenesc la greci respectau rapoartele de 8/5 si 10/6 sau, simplificat, 5/3 (înãltimea totalã a individului/înãltimea pânã la ombilic), conform lui Matila C. Ghyka citat de Ioan Rodean. Formatul potcoavei (numitã de autor “potcoava soarelui”) contine toate aceste rapoarte: 8/5 între distanta focarelor elipsei si semiaxa mare, 10/6 între axa mare si axa micã a elipsei, precum si 5/3 între semiaxa mare si semiaxa micã. Aceastã constatare aseazã Sarmisegetuza pe linia civilizatiilor egiptene si grecesti (raportul 8/5 este arhiprezent în Marea Piramidã a lui Keops). Potcoava nu constituie o elipsã completã pentru a pãstra o formã capabilã sã orienteze totul pe nord-sud si sã îndeplineascã si alte functionalitãti, cum este de pildã cea a umbrelor care marcheazã, prin lungimea lor, timpul astronomic al anului.

Numerele 6 si 10 constituie, în conceptia lui Ioan Rodean, numere fundamentale pentru constructiile antichitãtii. Numãrul sase cheamã în memorie hexametrul, mãsura versului homeric care exprimã poetic însãsi intimitatea fiziologicã a corpului uman (o inspiratie, douã pulsatii cardiace, o expiratie, douã pulsatii cardiace): o silabã accentuatã, douã neaccentuate, una accentuatã, douã neaccentuate.

La egipteni anul avea douãsprezece luni iar luna avea 30 zile împãrtite în trei sãptãmâni a zece zile fiecare (“decade” în limbajul grecilor). Aceste decade ar corespunde, dupã Ioan Rodean, unui decan (100 din ecliptica potcoavei). În ipoteza cã acele douã praguri de piatrã din cuprinsul potcoavei ar putea fi adãugate ca numãr celor 34 stâlpi ai ei, ar rezulta numãrul total de 36, ceea ce ar marca cele 36 sãptãmâni dintr-un an dac, în concordantã cu calendarul egiptean. Astfel se presupune cã potcoava “poate fi definitã ca altar al soarelui”, deoarece reflectã simbolic perioada unui an (36 sãptãmâni calendaristice a zece zile fiecare si 36 decani ai traiectoriei soarelui). Dupã cum vom vedea mai jos existã si alte ipoteze despre numãrul de sãptãmâni în an si numãrul de zile într-o sãptãmâna. Faptul acesta nu infirmã însã valoarea comentariilor si nici nu diminueazã respectul pentru nivelul civilizatiei geto-dacice, chiar dacã o serie de lucruri despre civilizatia geto-dacã rãmân încã enigmatice cum se întâmplã, de altfel, cu toate celelalte civilizatii ale antichitãtii.

În templul egiptean Hathor din Dendera, expus la Muzeul de egiptologie din Paris, planetele Marte, Mercur, Jupiter, Venus si Saturn, ar fi reprezentate, dupã Ioan Rodean, de cinci pribegi care înconjoarã cercul zodiacal. Numãrul lor se înscrie ca un pentagon zodiacal în cercul exterior al Sanctuarului mare descris de cei 180 stâlpi, dispusi în 30 grupãri a câte sase stâlpi. Astfel fiecãrei laturi a pentagonului, corespunzând unei planete, îi revin sase grupãri a câte sase stâlpi, adicã 36 stâlpi, tot atâtia câti decani contine anul (un stâlp ar fi egal cu zece zile ale sãptãmânii). Posibilitatea ipoteticã de trasare a pentagonului planetar ar sugera functionalitatea unei periodicitãti de cinci ani. Interesant de adãugat cã “singurul corp geometric regulat ce se poate obtine” în spatiu, folosind numãrul de laturi 5, “este un dodecaedru cu fete pentagonale”, adicã, tocmai simbolul platonic (citat în “Timeus”) al cosmosului. Ideia este prezentã si în conformatia oului din Delfi (acel omphalos, o piatrã legendarã, poate meteoricã, îmbrãcatã într-un nãvod de meridiane si paralele numit agrenon, care imagina Universul si marca Delphi drept localitatea centralã, ombilicalã, a acestuia din urmã, n.n.). Despre oul din Delphi, Plutarh comenta cã, nu întâmplãtor “Universul, panta, poartã acelasi nume ca si numãrul cinci, pente” (Ioan Rodean, op.cit.). Sã adãugãm cã numãrul 5 era important la daci cãci, asa cum noteazã istoricul Constantin Giurescu, ei respectau, cu filosofia îmbinãrii timpului de toate zilele cu cel al universului, o ciclicitate de cinci ani pentru “trimiterea” câte unui sol la Zalmoxis “ca sã-i spunã durerile si nevoile lor”.

“Ca si celtii, sacerdotii si ascetii traci si geto-daci nu se încredintau scrierii. Putinul pe care îl stim despre mitologia, teologia si riturile lor ne-a fost transmis prin autorii greci si latini, adicã printr-o interpretatio graeca si latina”, remarcã Mircea Eliade (Istoria credintelor si ideilor religioase. Ed. Stiintificã, 1992). Deci chiar si ce ni s-a transmis relatat despre ei a fost printr-o interpretare, o modalitate supusã inevitabil erorilor subiective. De aceea toate încercãrile de decriptare a monumentelor sacre sunt binevenite cãci, prin verificarea si reverificarea solutiilor lor, pot conduce la întelegerea tot mai corectã a civilizatiei geto-dacice care, în mod cert, prin similitudinile constructive, atestã o forta de cunoastere tot atât de mare ca si a altor importante civilizatii antice si preantice.

Desigur, în acest sistem pe care-l forma Sanctuarul cu rol calendaristic, astronomic si de templu, ansamblul de lumini si umbre constituia instrumentul principal de observatie si lucru. Foarte legitim este comentariul lui Ioan Rodean despre amplasarea pragurilor de pe cercul interior si de pe elipsa incompletã a potcoavei, în linie dreaptã pe axa est-vest, întrerupând succesiunea stâlpilor. Ele formeazã un culoar în multitudinea de stâlpi care lasã sã intre nestingheritã lumina soarelui, transversal prin potcoavã aproape de baza ei, exact în dimineata echinoctiului de primãvarã si toamnã (când declinatia soarelui va fi 00, traiectoria lui intersectând ecuatorul ceresc). Tot astfel functioneazã si culoarul format de pragurile de pe axa nord-sud, dispuse pe acelasi cerc interior; acest culoar lasã sã treacã lumina de amiazã, de la sud, longitudinal prin mijlocul potcoavei spre vârful ei, la vremea echinoctiilor si solstitiilor.

Hadrian Daicoviciu estimeazã înãltimea stâlpilor dupã lungimea segmentului care s-a pãstrat în pãmânt. Din datele lui rezultã cã înãltimea stâlpilor potcoavei era mai micã decât cea a cercului interior, fapt important în calcularea lungimii umbrelor. Ioan Rodean porneste în ipoteza sa de la ideea numãrului de sase, folosind ca element de referintã “soarele de piatrã”, al cãrui diametru ar mãsura sase unitãti de mãsura. Folosind aceastã unitate de mãsura si estimatiile lui Daicoviciu, precum si cunoscând unghiul umbrei fãcut de razele soarelui la latitudinea geograficã a Grãdistei Muncelului se poate calcula lungimea umbrei la amiazã (când soarele este la punctul maxim pe boltã): douã umbre medii (3,07 unitãti) la echinoctii, una scurtã la solstitiul de varã (1,28 unitãti) si una foarte lungã la solstitiul de iarnã (8,55 unitãti).

Vechii locuitori geto-daci stiau precis când se aflau la echinoctiu cãci, la amiazã, umbra stâlpilor de la capetele arcului mic de la baza potcoavei atingea exact marginea celor doi stâlpi de la capetele arcului mare de la vârful potcoavei. Pentru verificare, ei priveau la umbra stâlpului din capãtul axei nord-sud al cercului interior: ea avea dimensiunea exactã a distantei de la acest stâlp pânã la stâlpul omolog de pe aceeasi axã dar de pe cercul exterior. La solstitiul de iarnã, la amiazã, umbra stâlpului din mijlocul arcului de la baza potcoavei atingea exact stâlpul din vârful potcoavei de pe axa nord-sud. Pentru edificare, geto-dacii verificau, de data aceasta, umbra a însusi stâlpului din vârful potcoavei: ea atingea perfect circumferinta cercului exterior la punctul de intersectie cu axa nord-sud. Acest sistem precis, care însã presupunea o bunã cunoastere a unor coduri matematice, lucru impresionant la civilizatia geto-dacã, este confirmat de functionalitatea astronomicã a acestui joc de umbre la sanctuarul rectangular de la Costesti, unde stâlpii aveau exact aceeasi înãltime ca a stâlpilor potcoavei sanctuarului de la Grãdistea (Sarmisegetuza Regia).

Vechile obiceiuri ale poporului român au conservat ceva din acest respect si observatie a luminii, marcând prin momentul Cãlusarilor lumina de primãvara de la echinoctiu si prin obiceiul de “Sânziene” lumina maximã a solstitiului de varã. Încã un amãnunt subliniat de Ioan Rodean: “în culturile arhaice de vitã indo-europeanã, Anul Nou corespundea echinoctiului de primãvara”.

Umbrele în sanctuarele rectangulare de la Grãdistea si din Costesti pot functiona si pentru indicarea orei în decursul zilei (asa cum functiona si lumina intratã spre potcoava Sanctuarului mare rotindu-se de la axa est-vest dimineata pânã la axa sud-nord la amiazã si din nou la axa vest-est dupã amiazã). Ipotezele de împãrtire a timpului (si deci a citirii orei sau zilei) sunt, cred, usor controversate dar s-ar putea ca principiul de sase sã continue sã fie respectat si în aceastã privintã. Astfel, Ioan Rodean propune pentru sistemul geto-dac, pe cel babilonian, cu ziua întreagã egalã cu sase strãji – trei în zi si trei în noapte, fiecare a câte patru ore (desi, cum stim, exista sistemul iudeilor care aveau opt strãji, fiecare a trei ore – Iisus a umblat pe mare în a patra strajã din noapte, adicã între orele 3 si 6).

Existã ipoteza cã geto-dacii au extins sistemul hexanumeric si la unitãti de mãsura de volum, cãci Ioan Rodean citeazã dintr-o lucrare a lui Romulus Vuia obiceiurile pãcurãresti din Hateg care foloseau pentru lapte sase gãleti pentru o mãsura, si sase mãsuri pentru o cupã. Sistemul hexagesimal propus de autor (bazat pe 6 si 10, ilustrat de dimensiunea axei mici si, respectiv, axei mari a elipsei potcoavei soarelui din Sanctuarul mare) este partial sustinut si de structura unor motive geometrice din ceramica geto-dacã. În fine, autorul aminteste cã arca lui Noe era lungã de 300 coti, latã de 50 si înaltã de 30, pentru a avea stabilitate în vremea potopului (Geneza 6,15), ceea ce înseamnã cã rapoartele lungime/lãtime si lungime/înãltime erau tocmai numerele 6 si 10.

Desigur, în cazuri cum este cel din muntii Orãstiei, încã enigmatice pânã la noi descoperiri arheologice, studiul matematic si cel comparatist între culturile antichitãtii constituie unicele instrumente de investigatie. Bazat pe ele, Ioan Rodean propune în concluziile sale câte un sanctuar pentru fiecare gen de informatie: Sanctuarul patrulater III de la Sarmizegetuza de 3×5 stâlpi pentru mãsurarea orei, Sanctuarul patrulater I de la Costesti de 4×15 stâlpi pentru mãsurarea strajei, Sanctuarul patrulater IV de la Sarmisegetuza de 3×6 stâlpi pentru jumãtate de an, Sanctuarul patrulater IV de la Costesti de 6×6 stâlpi pentru un an si Sanctuarul mare rotund V de la Sarmisegetuza de 5×36 stâlpi pentru o perioadã de cinci ani. Chiar dacã o serie de elemente nu coincid pe de-a-ntregul (mai rãmân nedezlegate sanctuarele II si III de la Costesti si I si II de la Sarmisegetuza care par, deocamdatã, sã contrazicã concluziile) ipotezele enuntate sunt demne de atentie.

Interesantã este si o paralelã cu sanctuarul de la Stonehenge, sanctuar datând din anii 3000-1000 i.e.n. Constructia este complexã, înconjuratã de un sant circular, cu un cerc de gropi si o stradã de acces. Sanctuarul propriu-zis, construit în 2000 î.e.n., constã din douã cercuri de pietre în pozitie verticalã (stâlpi) având în interior o dublã potcoavã. Structura este foarte asemãnãtoare Sanctuarului mare de la Sarmisegetuza: dublului cerc exterior geto-dac (30 grupe de câte sase stâlpi) îi corespunde cercul exterior de sarsen de la Stonehenge (30 stâlpi), cercului interior (82 stâlpi, un multiplu de 41) îi corespunde cercul pietrelor albastre (40 stâlpi) iar potcoavei geto-dacice (34 stâlpi) îi corespunde potcoava pietrelor albastre si trilitilor (30 stâlpi).

Ion Rodean constatã cã diametrul cercurilor exterioare de la Grãdistea este doar cu 16 cm mai mic decât diametrul cercului de sarsen. Triunghiul sacru, pitagorean, al razelor celor douã cercuri (exterior, de sarsen, si interior, al pietrelor albastre) reproduce aceleasi numere de la Sarmisegetuza: 12, 9 si 15. S-ar putea adãuga si urmãtoarea speculatie despre simbolismul central al potcoavei “solare”: dacã la Sarmisegetuza potcoava reprezintã perioada unui an alcãtuitã din sãptãmâni de zece zile, potcoava de la Stonehenge din zece triliti ar reprezenta sãptãmâna de zece zile.

Dacã însã axa principalã a sanctuarului geto-dac indicatã de directia potcoavei este nord-sud, cea a sanctuarului de la Stonehenge (în câmpia Salisbury) indicatã de potcoavã este pe directia nord-est – sud-vest, astfel ca sã corespundã momentului rãsãritului soarelui în ziua solstitiului de varã (soarele apare pe vârful pietrei Heel Stone dacã este privit din centrul sanctuarului prin deschizãtura fãcutã de megalitii 1 si 30). Numerotarea stâlpilor ca si trasarea axei monumentului din Salisbury s-a fãcut dupã un alt sistem, în ordinea descoperirilor si descrierilor arheologice a diversilor cercetãtori, respectând diferitele teorii ale acestora afectate de deteriorãrile în timp ale sanctuarului (mutãri de stâlpi fãcute de romani, prãbusiri de lespezi în 1797 si 1900).

Sanctuarele de la Sarmisegetuza si Costesti (nu si celelalte din Muntii Orãstiei) s-au pãstrat mult mai putin alterate (poate pentru cã stâlpii de lemn dispãrând, soclurile de piatrã nu au mai atras atentia). De asemenea descoperirea lor relativ recentã si integralã, nu esalonatã în timp, a permis o abordare unitarã conceptional, avansând ipoteze plauzibile si rezolvând mai multe enigme decât la monumentul din Anglia. Nu stiu dacã nu putem considera si la Stonehenge o deplasare în timp a axei datoritã miscãrii punctului vernal (echinoctial) pe eclipticã la latitudinea din Salisbury ceea ce ar permite ideia unei orientãri asemãnãtoare celei de la Grãdistea: nord-sud (lumina rãsãritului cãzând atunci pe axa est-vest ca la Sarmisegetuza).

Pentru misiunea calendaristicã a Sanctuarului geto-dac se înclina totusi mai mult spre analiza matematicã oferitã de Serban Bobancu si colaboratorii sãi (Serban Bobancu, Cornel Samoilã si Emil Poenaru: Calendarul de la Sarmisegetuza Regia, Ed. Academiei, 1980). Aceastã interpretare nu socoteste sãptãmâna de 10 zile ca Ioan Rodean ci una, aparent normalã, de 8 zile. Important este faptul cã ea tine seama de eroarea ce rezultã din imposibilitatea ajustãrii unui numãr întreg de zile duratei exacte a anului tropic, duratã pe care calendarul iulian si cel gregorian încearcã s-o corecteze periodic (solutia anilor bisecti). Autorii dau credit întelepciunii geto-dacilor în efectuarea acestei corectii.

Sanctuarul mic circular constã din 101 stâlpi si 13 lespezi care îi împart în 13 grupuri: 8 grupuri de câte 8 stâlpi, 1 grup de 7 stâlpi, 3 grupuri de 8 stâlpi si 1 grup de 6 stâlpi. Fiecare stâlp, în interpretarea acestor autori, reprezintã o zi si o noapte (o zi întreagã) iar un grup reprezintã o sãptãmâna. Deci vom avea de-a face cu sãptãmâni de opt, de sapte si de sase zile. O circumferinta constã din 13 sãptãmâni sau 101 zile (cãci 8×11 + 7×1 + 6×1 = 101). Dacã vom efectua un ciclu de trei circumferinte plus opt sãptãmâni vom obtine un an întreg (13 x 3 + 8 = 47 sãptãmâni). Fiecare din cele 13 lespezi despãrtitoare va marca sfârsitul unui an si începutul unuia nou. Deci vom avea un grup de 13 ani cu 364, 366, 365, 366, 365, 364, 366, 365, 364, 367, 364, 366 si 365 zile. Dupã parcurgerea lor, diferenta dintre timpul calendaristic si cel astronomic este de o zi care se poate lesne corecta.

Numãrul de 47 sãptãmâni ale anului geto-dac este confirmat de suma stâlpilor potcoavei sacre a Sanctuarului mare: o numãrãtoare care începe cu cei 13 stâlpi de la bazã, continuã cu cei 21 stâlpi de la vârf si numãrã încã o datã cei 13 stâlpi de la bazã, într-o succesiune 13 sãptãmâni – 21 sãptãmâni – 13 sãptãmâni, cum se presupune cã, de fapt, decurgea anul agricol la daci (cele 21 sãptãmâni constituiau sezonul de vegetatie al vitei de vie).

Sanctuarul mare circular contine 180 stâlpi pe cercul exterior. Dacã fiecare stâlp reprezintã o zi întreagã, parcurgerea a douã circumferinte va încheia anul de 360 zile. Deoarece, dupã cum s-a mai amintit, cercul este compus de fapt din 30 grupãri a câte sase stâlpi fiecare. Deci în douã circumferinte vom avea 60 grupãri a câte sase stâlpi sau, în mãsuri de timp, 60 sãptãmâni a câte sase zile fiecare. Rezultã cã, aici, spre deosebire de Sanctuarul mic, anul este constant. Avem de-a face cu calendarul ideal, calendarul preotilor, calendarul ritual.

Diferenta dintre el si calendarul civil, real, al geto-dacilor, reprezentat prin Sanctuarul mic, este de 68 zile dupã scurgerea a 13 ani (67 cât este diferenta dintre suma anilor plus ziua de corectie). Cercul interior al Sanctuarului mare, ritual, numãrã tocmai 68 de stâlpi, despãrtiti de cele 14 plãci în patru grupuri: 17 stâlpi + 4 plãci, 18 stâlpi + 3 plãci, 16 stâlpi + 4 plãci si 17 stâlpi + 3 plãci. Asadar numãrul de stâlpi (68) este exact diferenta sau corectia ce trebuie fãcutã grupului de 13 ani ideali ai calendarului ritual, ceea ce preotii aveau în minte când marcau pe lespezile despãrtitoare timpul corectiei (sunt 14 lespezi pentru grupul de 13 ani plus anul corectat cu o zi).

În ciuda acestei precizii, dupã 104 ani anul dac ajungea în urmã cu 1,188 zile. Deci trebuia aplicatã o nouã corectie de o zi (o corectie de gradul doi). Pentru a reaminti aceasta preotilor, cercul exterior al Sanctuarului mare continea exact 104 lespezi iar ei însemnau pe ele scurgerea timpului ca sã stie exact când sã opereze corectia. Dar mai rãmânea 0,188 dintr-o zi (din diferenta 1,188 – 1,0) care, dupã un ciclu de cinci secole dace (104 ani x 5 = 520 ani) ajungea la 0,940, necesitând o corectie de gradul trei, constând dintr-o altã nouã zi. Un Sanctuar rectangular compus din 40 stâlpi (4 linii de câte 10 stâlpi fiecare), probabil construit ulterior pe o terasã mai jos, folosea pentru a reaminti si aceastã corectie “multi-secularã” cãci, dacã considerãm fiecare stâlp reprezentând un ciclu de 13 ani, vom avea 40 x 13 = 520 ani, perioadã dupã care trebuia fãcutã corectia de gradul trei.

Arheologii au gãsit 7 noi plãci ca un adaus de constructie, asezate pe terasã mai sus de Sanctuarul rectangular amintit. Aceste plãci, considerã autorii, reprezintã o îmbunãtãtire a sistemului de corectare a calendarului cãci ea aminteste cã, înmultind ciclul de 13 ani cu 7 se obtine numãrul 91 de ani si nu 104 ca înainte. Dacã, în consecintã, se aplicã corectia de gradul doi de o zi dupã fiecare perioadã de 91 ani, diferenta realã dintre anul calendaristic si cel tropic se reduce la o orã. Iatã cum a crescut continuu precizia calendarului geto-dac. Deci dacii aveau un calendar mai exact decât avem noi astãzi! Aveau ei oare si o filosofie a timpului comparabilã cu a noastrã?

 
Scrie un comentariu

Posted by pe iunie 7, 2011 în Storybox

 

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: