RSS

Insula Serpilor si istoria sa

31 Mai

Marea Neagra este o ramasita a Marii Sarmatice si prezinta mai multe aspecte unice in lume. Este o mare din bazinul atlantic, aflata intre Europa si Asia. E legata de Marea Mediterana, prin Stramtoarea Bosfor in Marea Marmara si prin Stramtoarea Dardanele in Marea Egee. Prin Stramtoarea Cherci se ajunge in Marea Azov.

Marea Neagra are o intindere de 413.000 kmp. Mareele sunt practic inexistente, avand o amploare de aproximativ 12 cm. In aceasta mare se varsa mai multe fluvii si rauri, cele romanesti mai importante fiind Dunarea si Nistru. In urma cu aproximativ trei milenii, Marea Neagra era inconjurata numai de traci, asa ca am putea spune ca a fost „Mare Nostrum”, cum numeau romanii, la un moment dat, Mediterana.

Potopul si Arca lui Noe
Ca si Atlantida, potopul biblic a fost rand pe rand „plimbat” de ipoteze prin tot felul de locuri. Nu e de mirare, avand in vedere vecinatatea Muntelui Ararat cu Marea Neagra, ca sunt cercetatori care cauta aici ramasitele celebrei Arce a lui Noe. Astfel, fiindca mai exista un munte cu numele de Ararat, in apropierea orasului rusesc Ghelendjik, la tarmul Marii Negre, unii arheologi rusi sustin ca acolo a fost ultimul refugiu, dupa Biblie, al oamenilor si animalelor care au fugit din calea Potopului. In Vechiul Testament e descris Muntele Ararat, ca ultima destinatie a Arcei lui Noe, munte ce se scufunda apoi in „Lacul Negru”, care dupa aceiasi arheologi ar fi chiar Marea Neagra.

Ipoteza nu este atat de fantastica, pe cat ar parea la prima vedere, fiind sustinuta si de datele privind un potop adevarat, la sfarsitul erei glaciare, care ar fi dus la revarsarea Marii Mediterane peste istmul ce a devenit apoi Stramtoarea Bosfor-Dardanele, intr-o zona depresionara, unde se afla un lac imens de apa dulce, devenit mai tarziu Marea Neagra. Tot in favoarea acestei ipoteze vine structura atipica a fundului Marii Negre, unde se vad terasele unor plaje care inainteaza mult spre larg, plus salinitatea mult mai scazuta a marii noastre in comparatie cu a Mediteranei.

Ca aici s-a intamplat candva un mare cataclism o demonstreaza si urmele unor stravechi cetati scufundate, pe fundul Marii Negre, descoperite de arheologii subacvatici. De cativa ani, arheologi americani exploreaza fundul Marii Negre, cu rezultate din ce in ce mai interesante. Pesemne ca amintiri de neuitat ale unei nenorociri de anvergura au dus la numele antic grecesc al marii noastre, de Pontus Euxinos, adica „Marea Inospitaliera”, ca si la actualul atribut de Neagra.

La poarta Celuilalt Taram
In „Istoria naturala”, Plinius cel Batran ii mentioneaza pe cattuzi, populatie care traia la gurile Dunarii. Etnonimul cattuzi se poate talmaci prin „cei legati” (cf. rom. catusa), cu sensurile, ramase pana astazi, de „fermecati; vrajiti; blestemati”. Numele stravechi al Insulei serpilor, la greci cu talcul de „Alba”, era Leuke, care, in graiul getilor ducea tot la sensul de „legatura” (cf. rom. leuca „parte a carului formata dintr-un lemn incovoiat, cu un capat imbucat in osie si in celalalt prins de loitra, spre a o sprijini”). Neavand surse de apa de baut, Insula serpilor nu poate fi locuita de oameni; de aceea, dupa legendele romanilor din Bugeac si din Dobrogea este considerata poarta spre Taramul Celalalt, ai carui locuitori sunt si buni si rai, dar toti cu aptitudini suprafiresti. Acolo se gaseste si Sorbul Pamantului. Tot acolo e si Bradul Zanelor, care isi intinde crengile ca pamantenii, dupa ce indeplinesc anumite conditii, sa poata trece in Celalalt Taram. Aici s-a ajuns si prin evolutia sensurilor si a sunetelor, de la Leuke – Cei Legati, la serbi, adica legati de glie, iar prin paronimie, la serpi, cu vechiul talc de „Balauri; Zmei”, cum se vede si in numele ucrainean al Insulei serpilor, Ostriv Zmiinii. In slava, zmii inseamna si „sarpe” si „balaur”, ca si rom. zmeu. Din cele de mai sus se vede ca romanii au botezat intai Insula serpilor, al carei nume a fost tradus de slavi.

In timpul domniei lui Mircea cel Batran (1386-1418), puterea voievodului Tarii Romanesti s-a intins de-a lungul ambelor maluri ale Dunarii, pana la gurile de varsare si tarmul Marii Negre, inclusiv asupra Insulei serpilor. In anul 1484 ostrovul a intrat sub stapanire otomana. Apoi, din unele cronici se intelege ca in vremea domniei lui stefan cel Mare, aceasta parte a marii era „lac moldovenesc”, voievodul stapanind asadar si insula.

Sanctuarul lui Poseidon
Grecii pomenesc de aceasta insula pentru intaia oara in anul 777 i.Hr. Dupa mitologia lor, zeita Thetis s-a rugat de Poseidon, zeul marilor, sa scoata din adancul Marii Negre o insula pentru fiul ei Achile, erou al razboiului troiano-elen. Dupa un poem epic despre aceleasi razboi al lui Arctinos din Milet, osemintele lui Achile si Patrocle au fost aduse in acest ostrov de catre zeita Thetis, pentru a fi puse intr-un sanctuar. De obicei, grecii „prelucrau” informatiile de la traci. si in acest caz legenda cu Achile al lor vine de la un alt nume vechi al insulei, Age-Laos, „Domnul Apelor” (cf. rom. aga; albanez aga „chiabur”; grec agios „sfant”; lat. lauo „a spala; a scalda; a uda”), asemanator cu numele eroului grec. Dar vechiul Age-Laos, atestat si ca nume tracic, se referea la Poseidon, patronul apelor, si la altarul ce i s-a inchinat pe insula.

Cercetarile efectuate pe Insula Serpilor in veacul al XIX-la confirma existenta ruinelor unui templu, cu un diametru foarte mare, de forma patrata, fiecare latura avand 29,8 m. Arhitectura de aici era specifica erei numite ciclopeana. Zidurile erau formate din blocuri mari de piatra imbinate fara ciment, iar calcarul din care au fost fasonate conferea constructiei o culoare alba. Fragmentele descoperite confirma ca templul a fost un monument de arta, avand alaturi mai multe camere, pentru functionarea oracolului si pentru ofrandele ce se aduceau zeului. Acest templu e pomenit de Ovidius, poetul surghiunit la Tomis, precum si de geograful Ptolemaios si de istoricul Strabon. In veacul al IV-lea i.Hr. getii pontici inca mai considerau ostrovul ca un loc sacru. Astfel, un decret din Olbia cere locuitorilor acestei cetati sa apere insula si sa-i alunge pe piratii care locuiau pe „insula sfanta”.

Legamantul celor zece regi
Ipotezelor conform carora Insula serpilor ar fi fost un centru religios al atlantilor li se adauga noi si noi argumente. Astfel, plecand de la denumirea ei de Leuke „Legamantul”, pot fi intelese si aceste randuri din celebrul dialog „Kritias” al lui Platon: „Cat priveste autoritatea unor regi asupra altora, ca si legaturile intre ei, toate acestea se supuneau poruncilor purcese chiar de la Poseidon, asa cum le transmisese prin obiceiul pamantului si printr-o inscriptie pe care cei dintai dintre ei pusesera s-o graveze pe o stela de orichalc, ridicata in centrul insulei, in sanctuarul lui Poseidon. (…) Pe langa legea lui Poseidon, stela mai cuprindea si formula unui juramant care prevestea mari nenorociri celui ce l-ar fi tradat”.

Iata ce ostrov am pierdut, din prostia si lasitatea d-rului Petru Groza, prim-ministrul Republicii Populare Romane, care a semnat cu Viaceslav Molotov, ministrul de externe al URSS, la Moscova, „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat intre Romania si URSS”! Acest „protocol”, desi invoca Tratatul de pace din 1947, stabilea, contrar prevederilor acestui Tratat, ca „Insula serpilor, situata in Marea Neagra, la rasarit de gurile Dunarii, intra in componenata URSS”!

Vidra, Faraoancele si Sorbul Marii Negre
In legendele romanesti, Vidra sau Iuda e un duh maritim si locuieste in fundul Marii Negre, intr-un mare si frumos palat, si de acolo carmuieste Imparatia Pestilor. Toti pestii asculta de el. Palatul lui se afla in locul numit Vidros si e cel mai adanc loc al marii, ca de la cer la pamant. Acolo sunt pesti cata frunza si iarba.

Prezente in mitologia multor popoare, Sirenele sunt numite de romani Faraoance sau Faraoni. Fiinte stranii, jumatate femei, jumatate pesti, stau toata saptamana, cat se framanta marea, ascunse pe fundul ei, iar sambata sau duminica, atunci cand marea se odihneste, ies la suprafata. In acel loc se face o dunga rosie, una galbena si alta albastra. Faraoancele se tin de maini si canta foarte frumos, incat cine le aude cantecele ramane vrajit si, daca nu e om drept, se zapaceste si se ineaca. Daca e om cinstit, tine minte acele cantece si le aduce pe pamant, de le invata toata lume. Faraoancele ies foarte rar pe malul marii, mai mult primavara, cand e cald, randuindu-se pe tarm si pe stanci si jucandu-se cu siraguri de margele si tot felul de scumpeturi ale mari. Nu doresc sa fie zarite de ochi de pamantean; de aceea, cand simt ca se apropie pas de muritor, se arunca in mare, uitand pe tarm scoici, ghiocuri si pietre nespus de frumoase.

Sorbul Marii nu pare a fi acelasi ca Sorbul Pamantului. Insa si primul traieste in apa, semanand cu pestii, fiindca are si el solzi stralucitori. Are o gura uriasa, cu care soarbe apa, inecand oamenii care se scalda in apa ori stau doar pe maluri privind. In Marea Neagra este cel mai mare dintre toti Sorbii Marilor. El soarbe apa din cand in cand, caci altfel s-ar mari prea mult si ar ineca pamantul. Cand ii e sete, semn de seceta, soarbe si apa raurilor, cu asa lacomie incat soarbe si broastele, care cad apoi pe pamant laolalta cu ploaia. Atunci ploua „cu broaste”, cand dupa o seceta mare, ploua indelung si mult.

De altfel, in mitologia romaneasca, Marea Neagra este cea mai… mare din lume, cum se spune si intr-un colind: „Vine Marea cat de mare / si de mare tarmuri n-are”.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 31, 2011 în Storybox

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: