RSS

Destepti italienii astia…;)

02 Iun

Galileo Galilei

Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”
Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.
Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filosofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa—ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

Bartolomeo Cristofori

Bartolomeo Cristofori (4 mai 1655 – 27 ianuarie 1731) a fost un inventator italian. Este considerat inventatorul pianului. El în 1698 a creat un prim cembalo a martelletti (clavecin cu ciocanele), apoi spre 1710, primul său pianoforte, din care și azi se mai păstrează un exemplar datând din 1720, la Metropolitan Museum din New York.

Luigi Galvani
<

Luigi Galvani a studiat la început teologia, ulterior medicina, între anii 1762-1775 fiind însă profesor de medicină la catedra de anatomie din Bologna. Succesul operei sale „De renibus atque urethris volatilium” l-a determinat să se ocupe cu studiul fiziologiei păsărilor și a instrumentelor pentru auz.
Printr-o întâmplare a descoperit la 6 noiembrie 1780 procedeul de galvanizare, procedeu care îi va purta mai târziu numele.
Galvani a observat fenomenul de contracție a mușchilor scheletici de la piciorul de broască la o excitare cu un curent electric. Prin această descoperire, el a pus bazele pentru cercetările ulterioare ale electrochimismului celular.
De asemenea după Galvani sunt numite elementele galvanice care produc curentul electrostatic din baterii, cercetate de Alessandro Volta.

A pierdut postul de profesor deoarece a refuzat să depună jurământul de credință guvernului din timpul Revoluției Franceze, guvern pe care îl considera dictatorial. A reprimit această funcție în 1794.

Alessandro Volta

Alessandro Volta (n.18 februarie 1745, Como, Italia – d.5 martie 1827, Camnago lângă Como), fizician italian, a inventat pila electrică, iar numele său a fost dat unității de tensiune electrică (volt).
Date Biografice
Alessandro Volta s-a născut în orașul italian Como, într-o familie nobilă. A studiat în școlile publice din orașul său, intrând apoi, în 1758, la colegiul iezuit. De la vârsta de 14 ani începe să fie atras de știință și refuză să urmeze cariera bisericească, o tradiție în familia sa. În anul 1769 publică prima sa lucrare despre electricitate (un subiect științific „la modă” în vremea sa) – De vi attractiva ignis electrici – care atrage atenția asupra sa și îl ajută să obțină postul de profesor de fizică la liceul din Como, unde a activat între anii 1774-1779.
În paralel cu activitatea de profesor, Volta își continuă studiile și experimentele, devenind cunoscut în domeniu, iar în anul 1779 obține numirea în funcția de profesor la Universitatea din Pavia, unde își continuă munca în domeniul electricității și face o serie de invenții revoluționare, care îi aduc importante distincții, printre care medalia Copley (1791) a Royal Society din Londra al cărui membru era, Legiunea de onoare și altele.
În anul 1801, Napoleon îl invită la Paris și îi acordă statutul de membru al Institut de France și îl numește conte, iar mai târziu senator al Lombardiei, în 1810. Cea mai mare onoare a primit-o din partea comunității oamenilor de știință, care, în cinstea lui, au numit unitatea de măsură pentru forța electromotoare și potențialul electric – „volt”.
Contribuția sa în domeniul fizicii și al electricității în special a fost deosebit de importantă, fiind punctul de plecare pentru numeroase cercetări și descoperiri ulterioare. A făcut cercetări și în domeniile chimiei (în 1778 a fost primul savant care a izolat metanul, principalul constituent al gazului natural), meteorologiei (a inventat electrometrul, instrument de măsurare a electricității atmosferice).
Invenții
• electroforul (un instrument pentru acumularea de electricitate statică – care stă la baza condensatoarelor utilizate și astazi) (1774 )
• electroscopul (un instrument care permite evidențierea diferențelor de potențial) (1775)
• prima baterie electrică din istorie, așa-numita „pilă voltaică” – „strămoșul” bateriilor electrice, ce permitea transformarea energiei chimice în energie electrică. (1800)
Pila voltaică
Această invenție constă dintr-o coloană verticală compusă dintr-o succesiune de 1 disc de cupru/1 disc de hârtie îmbibată în soluție salină/1 disc de zinc. La extremitățile coloanei era atașat câte un fir metalic între care se producea un curent electric continuu de joasă intensitate.
Volta descria invenția sa ca un „organ electric”, similar celui al peștelui-torpilă. La originea invenției se află teoria „electricității animale” și experiențele asupra broaștelor ale altui fizician italian, Luigi Galvani. Repetând experiențele acestuia, Volta a avansat ipoteza că originea curentului electric apărut când mușchiul este în contact cu două metale diferite nu este țesutul organic, ci contactul între metale – și a demonstrat această ipoteză înlocuind țesutul broaștei cu bucățele de hârtie înmuiate în soluție salină (conductoare) și obținând astfel curent electric, infirmând teoria lui Galvani.
Pila voltaică marchează o epocă în teoria fizicii, ca și în aplicațiile știintei puse în slujba omenirii. Aceasta a permis realizarea electrolizei apei (descompunerea apei în oxigen și hidrogen pure cu ajutorul curentului electric continuu furnizat de pila voltaică) de către A. Carlisle și W. Nicholson în 1800, apoi a separării sodiului(Na) și potasiului (K) din sărurile lor, de către Sir Humphry Davy în 1807, și în sfârșit a descoperirii efectului magnetic al curentului electric de către Oersted în 1820.

Antonio Santi Giuseppe Meucci

Antonio Santi Giuseppe Meucci (n. 13 aprilie 1808, Florența — d. 18 octombrie 1889, Staten Island) a fost un inventator italian. Începând cu 1857 a inventat și dezvoltat un aparat care transmitea vocea umană la distanță, aparat care este numit astăzi telefon. Antonio Meucci a avut de-a lungul timpului, și în special în Italia, numeroși susținători care au argumentat constant că Antonio Meucci este cu adevărat inventatorul telefonului, sau, mai exact, inventatorul transmiterii electrice a vocii umane la distanță.
Chiar mai mult, Enciclopedia italiană de științe, litere și arte (conform originalului, Enciclopedia Italiana di Scienze, Lettere ed Arti) îl desemnează fără echivoc pe Meucci „inventore del telefono” (inventatorul telefonului).
De fapt, Meucci a stabilit un anume mod de a transmite vocea umană în casa sa din Staten Island, unul din cele cinci cartiere (borough) ale orașului New York City, conectând pivnița casei sale cu parterul. A demonstrat public invenția sa în 1860, publicând de asemenea o descriere a acesteia într-un ziar de limbă italiană din New York, dar, din păcate, nu a putut strânge suficienți bani pentru a plăti pentru toate cheltuielile legate de obținerea unui patent permanent. În 1876, Alexander Graham Bell a patentat transmiterea electro-magnetică a sunetelor vocii umane la distanță folosind un curent ondulatoriu.
Camera Deputaților a Statelor Unite ale Americii (United States House of Representatives), în actele sale normative HRES 269 IH, datat în 17 octombrie 2001 și, respectiv, HRES 269 EH, datat 11 iunie 2002, afirmă că „viața și realizările lui Antonio Meucci ar trebui să fie recunoscute, iar contribuția sa la invenția telefonului ar trebui menționată” (conform, „the life and achievements of Antonio Meucci should be recognized, and his work in the invention of the telephone should be acknowledged”).

Giovanni Caselli

Giovanni Caselli (n. 25 aprilie 1815 – d. 8 iunie 1891) a fost un fizician italian. Este cunoscut pentru inventarea în 1861 a pantelegrafului, predecesorul faxului de astăzi.

Guglielmo Marconi

Guglielmo Marconi [guʎ’ʎe:lmo mar’ko:ni] (n. 25 aprilie 1874 la Bologna – d. 20 iulie 1937 la Roma) a fost inginer și fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

Viata
Guglielmo Marconi s-a născut la Bologna, Italia pe 25 aprilie 1874, ca al doilea fiu al italianului Giuseppe Marconi și al Anniei Jameson, fiica lui Daphne Castle din ținutul Wexford, Irlanda. A studiat la Bologna, Florența și Leghorn.
În anul 1894, a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, brevetat în 1896, iar în anul 1901, prima radiocomunicație telegrafică transatlantică. A mai inventat un detector magnetic (1902) și o antenă direcțională orizontală (1905).
Lucrări în domeniul radio
În tinerețe, Marconi a fost interesat de știință și electricitate. Una din descoperirile acelei perioade în acest domeniu a venit din partea lui Heinrich Hertz, care, începând cu 1888, a demonstrat că se pot produce și detecta radiații electromagnetice—cunoscute astăzi ca „unde radio”, la acea vreme denumite „unde hertziene” sau „unde eterice”. Moartea lui Hertz în 1894 a condus la publicarea unor recenzii ale descoperirilor acestuia, ceea ce i-a stârnit lui Marconi interesul. I s-a permis să studieze în acest domeniu cu profesorul Augusto Righi, un fizician de la Universitatea Bologna, care efectuase cercetări asupra lucrărilor lui Hertz.

Primele dispozitive experimentale
Marconi a început să efectueze experimente, construindu-și singur mare parte din echipament în podul casei sale de la Villa Griffone din Pontecchio, Italia. Scopul său era acela de a utiliza undele radio pentru a crea un sistem practic de „telegrafie fără fir”—adică de a transmite telegrame fără fire de legătură, așa cum era cazul cu telegraful electric. Aceasta nu era o idee nouă—numeroși alți cercetători exploraseră domeniul tehnologiilor telegrafiei fără fir în precedenții 50 de ani, dar nimeni nu avusese succes pe piață. Marconi nu a descoperit niciun principiu nou și revoluționar cu sistemul său telegrafic fără fir, ci a pus laolaltă și a îmbunătățit o serie de fapte, le-a unificat și le-a adaptat sistemului său. Sistemul lui Marconi avea următoarele componente:

• Un oscilator relativ simplu, modelat îndeaproape după cel proiectat de Righi, la rândul său similar cu ceea ce a folosit Hertz;
• Un cablu plasat la înălțime deasupra solului;
• Un detector de semnale, variantă modificată a dispozitivului original al lui Edouard Branly, îmbunătățit pentru creșterea sensibilității și fiabilității;
• O cheie de telegraf pentru a opera transmițătorul pentru trimiterea de impulsuri scurte și lungi, corespunzătoare liniilor și punctelor din alfabetul Morse;
• Un registru telegraf, activat de coeror, care înregistra punctele și liniile primite în Morse pe o bandă de hârtie.
Configurații similare cu oscilatoare și coeroare fuseseră încercate și de alții, dar multe nu reușeau să obțină distanțe de transmisie mai mari de câteva sute de metri. Nu toți însă se opreau la aceste distanțe în domeniul transmisiunilor fără fir.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 2, 2011 în Storybox

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: