RSS

Whisky si Whiskey…

14 Iun

Arta antică a distilării se naşte în India – se pare – în jurul anului 7000 î.Ch., folosind principiul diferitei temperaturi de fierbere a lichidelor. Procesul de distilare constă în extragerea substanţelor specifice din amestecuri complexe prin intermediul evaporării: vaporii obţinuţi trebuie apoi răciţi într-un condensator pentru a se întoarce din nou la starea lichidă în recipientul de recoltare.
Istoria whisky-ului este strâns legată de aceea a principalelor ţări producătoare, precum Scoţia, Irlanda şi Statele Unite. Produs, fie într-o mică distilerie după reţete vechi, fie de companiile multinaţionale de băuturi alcoolice care au achiziţionat de acum cea mai mare parte a distileriilor, whisky-ul are astăzi peste tot degustători, experţi, colecţionari sau pur şi simplu pasionaţi, fiecare capabil să preţuiască în felul său bogăţia si varietatea acestei tradiţii.

Este greu de stabilit o dată precisă a primei distilări a whisky-ului, deoarece însuşi procesul de distilare nu are rădăcini clare. Din origini îndepărtate, uneori învăluite în farmec şi mister, modalităţile de producţie ale celebrelor băuturi distilate au suferit o importantă evoluţie de-a lungul secolelor, diferite în funcţie fie de timp, fie de loc.

Aplicată iniţial în domeniul medical şi religios pentru a obţine din flori şi plante soluţii cu efecte dezinfectante şi tămăduitoare, tehnica distilării s-a perfecţionat de-a lungul secolelor găsindu-şi folosin­ţa în mai multe domenii, de la producţia de unguente, ape aromatice şi uleiuri esenţiale până la băuturile alcoolice distilate şi la numeroasele procedee industriale de astăzi, precum separarea dife­ritelor componente ale petrolului gri.

După ce s-a răspândit în China, arta distilării ajunge în bazinul Mării Mediterane: primele urme ale acestei tehnici, care datează din jurul anului 4000 î. Ch., au fost găsite în Egipt şi privesc substanţe destinate procedeelor de mumificare, precum şi de obţinere a parfumurilor şi cosmeticelor.

Insuşi cuvântul „alcool”, apărut înspre sfârşitul Evului Mediu, este derivat din arabescul „al khol” (sau al-kuhl), termen prin care se desemna un praf de culoare închisă pe bază de amoniac folosit ca fard de egiptenii antici.

Dacă metoda distilării, aşa cum o înţelegem astăzi, apare în anul 1000 î.Ch. şi este atribuită persanilor, contribuţia maximă la dezvoltarea ei se datorează arabilor, care au perfecţionat pentru prima dată tehnicile combinându-le cu studiile de alchimie, precursoare ale chimiei moderne.
Chiar în cadrul alchimiei sunt căutate cele mai îndepărtate origini ale whisky-ului: naşterea ei este legată de crearea „al-anbîq” (transliterat apoi în „alambic”), un vas special pentru distilat a cărui in­venţie este atribuită arabului Jabir ibn Hayyan între secolele VIII şi IX.

Acest instrument era utilizat de alchimişti în experimentele lor pentru căutarea ipoteticei „chintesenţe” sau al cincilea element după Aer, Apă, Pământ şi Foc, identificate de către filosoful grec Empedoc le ca fiind principiile fundamentale ale universului.

Esenţa magică, căreia i se atribuia proprietatea de a conduce la dominarea materiei, nu a fost niciodată descoperită. In schimb, din experimentele lor, alchimiştii au obţinut o energizantă „apă de foc”, considerată un panaceu pentru toate bolile, din care par să provină băuturile distilate de astăzi.

Pe vremea romanilor, alambicul a fost perfecţionat şi în acelaşi timp a crescut varietatea substanţelor din care se pot obţine alcool şi esenţe: nu doar ierburi medicale, dar şi vin, cidru sau cereale fermen­tate, din care se extrag băuturi care nu mai au uz exclusiv terapeutic.

Disputa asupra paternităţii whisky-ului este una care, din timpuri imemoriale, implică două ţări: Irlanda şi Scoţia. în urma căderii Imperiului Roman de Apus din 476 d.Ch., Irlanda a devenit refugiu pentru mulţi credincioşi creştini, care şi-au răspândit cunoştinţele în diverse domenii, dintre care nu în ultimul rând distilarea.

Abaţiile şi mănăstirile au căpătat un rol important în dezvoltarea acestei tehnici, parte integrantă din activitatea agricolă a monahilor, care supuneau fermentării surplusul de cereale pentru a obţine băutură.

Tehnica distilării a fost importată din Orientul Mijlociu datorită călătoriilor pentru răspândirea Evangheliei făcute de monahi în urma Sfântului Patrick; de-a lungul secolelor, monahii au putut să perfecţioneze noţiunile învăţate de la arabi şi să le adapteze producţiei de uis-ge (sau uisce) beatha (în galică „apa vieţii”), care va deveni curând un partener discret, dar şi de nedespărţit al lungilor zile irlandeze. în 1172, când armatele ce îl urmau pe Henric al II-lea al Angliei au invadat Irlanda, băutura locală a fost descoperită şi apreciată şi de către invadatori.

Având în vedere dificultăţile de pronunţie a numelui, acesta a fost stâlcit şi a devenit uisce, uiskie sau chiar ushky, pentru a ajunge în sfârşit „whisky” în Scoţia şi „whiskey” în Irlanda. Nu există totuşi adevărate dovezi documentare care confirmă originea irlandeză a whisky-ului şi îndelungata dispută cu Scoţia, care se consideră adevăratul cămin al preţioasei băuturi datorită alcoolurilor sale tari devenite celebre în toată lumea, rămâne nerezolvată.

Cu toate acestea, scoţienii ţin să sublinieze că Sfântul Patrick a fost de origine scoţiană, de aceea când vine vorba de întâietate, prima va rămâne mereu ţara kiltului. Precursorul scotch-ului a fost o bere cu gust de iarbă-neagră produsă din orz malţat, despre care arheologii au găsit mărturii care coboară cel puţin până la anul 2000 î.Ch. Această bere (făcută şi azi de unii mici producători scoţieni) avea un conţinut alcoolic scăzut şi nu foarte stabil. începând cu secolul al IX-lea, au adus cu ei primele alambicuri.

Scoţienii au descoperit repede că datorită acestui instrument era posibilă obţinerea unei băuturi alcoolice stabile şi whisky-ul făcut în casă a devenit parte integrantă din cultura galică. Primul document în care se atestă o băutură alcoolică distilată din orz datează din 1494: este vorba despre Re­gistrul conţilor scoţieni în care este notată o cantitate de 8 boli (echivalentul a circa 25 kg) de malţ destinată fratelui John Corr pentru realizarea unei acqua vitae (din „apa vieţii”, de data asta în latină), nume tradiţional al băuturilor distilate şi utilizat ca echivalent al galicului uisge beatha.
Şi în acest caz, ca şi pentru Irlanda, prima referire oficială a spirtoaselor se leagă de numele unei persoane de cult, evidenţiind rolul esenţial ocupat de Biserică în acest domeniu. Oricum ar fi, cu siguranţă originile whisky-ului sunt celtice.

Din aceste ţări preţiosul lichid a început să se răspândească în toată Europa, în special, în timpul secolului al XVI-lea, distilarea a ieşit din pronaos şi a făcut progrese notabile datorită desfiinţării unor mănăstiri, drept urmare mulţi monahi nu au avut altă şansă să supravieţuiască decât să-şi folosească îndemânarea.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 14, 2011 în Calatorii bahice

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: